Deschidere către propriile erori și oportunități de învățare.
Eșecurile Mele
Astăzi am primit mai multe mesaje în privat, de la oameni cunoscuți și nu prea. Se interesau dacă sunt ok.
Nu înțelegeam contextul și i-am întrebat direct de ce sunt preocupați. Mesajul a fost: “O nutriționistă a expus în stories lucruri neplăcute despre tine”.
În toți anii de activitate nu am avut hate. Mie personal nu-mi place să critic alți specialiști. Mai și scriu despre abordările greșite sau tendințele eronate de pe piața serviciilor de nutriție, dar nu dau nume. Descriu fenomenul, consecințele, impactul asupra sănătății umane.
Cred în relații bazate pe respect, cred că oamenii evoluând pot admite greșeli. Și eu greșesc. Mai scap câte o literă în rețete sau pun o poză cu cartofi, când descriu tocana de ciuperci. Mai sunt perioade aglomerate când nu reușesc să trimit rețetele la timp, mai intru în consultație online cu 7- 8 minute întârziere. Evident mă strădui să monitorizez timpul eficient, pentru a nu admite aceste lacune profesionale. De obicei când greșesc, dau ceva în plus: o consultație, un ghid alimentar, rețete pentru toată familia, o dietă antiinflamatoare.
Este important omul să fie mulțumit și să nu plece cu senzația că nu a rezolvat nimic, iar când nu e de competența mea - NU MĂ APUC. Întorc banii dacă nu există compatibilitate sau nu pot atinge așteptări nerealiste.
Ceea ce ține de nutriționista cu criticile. Am intrat s-o salut cu o glumiță și mi-am primit lecțiile de bună purtare. Înțelesesem, că nu am cu cine bea un ceai. La un moment dat m-am gândit că în meseria noastră (lucrul cu oamenii ce caută ajutor) este nevoie de multă empatie, acceptare și non-judecată.
Asemenea psihoterapeuților, care își fac supervizarea profesională cred că și noi cei din nutriție avem nevoie să ne facem terapie și nu glumesc.